Cand comunismul a inceput sa expire, dupa moartea lui Stalin, nimeni nu credea ca vom ajunge in anii 80 sa traim o viata duplicitara. Era un joc de teatru perfect: la scoala purtai cravata cu tricolor, recitai poezii patriotice, participai la actiunile pionieresti fiindca asa trebuia in timp ce acasa, in familie, ascultam impreuna cu parintii Europa Libera si Vocea Americii.
Am participat la actiunile in care colegi de-ai mei erau facuti pionieri. Eram pus sa vorbesc despre faptul ca urmarisem activitatea lui X de cand a intrat in scoala si trebuia sa spun ca merita sa poarte cravata rosie. Evident ca era prima oara cand il vedeam pe acel elev si imi repetam mecanic numele lui in minte ca sa nu-l uit. Totul era un joc de teatru la scara nationala. La fel cum militianul din cartier se prefacea ca o alearga sa o prinda pe tiganca vanzatoare de guma, surprize si seminte care era in fiecare zi la poarta scolii, dandu-i un avans considerabil si fugarind-o in reluare, de parca era Paganel in urmarirea fluturilor.
Revistele aratau acelasi lucru. Fraze STAS, repetate si amestecate, in fiecare revista. Spiritul pionieresc impregnat penibil in benzile desenate. Poze cu "tovarasu" si "tovarasa" colate patetic. Va mai aduceti aminte?
Eram o natiune de jucatori de teatru. Multi politicieni de-acuma pun in scena talentul antrenat pe vremea "odiosului". Au facut parte din aparat si stiu exact cum sa manipuleze prin propaganda. Spre norocul lor, societatea de astazi le pune mai multe instrumente la indemana. Scene mai frumoase, efecte speciale mai spectaculoase. Si gaz halucinogen.
Mai tineti minte serbarile de 23 August facute pe stadion? Am fost si eu cu clasa acolo. Nu era nici o chemare patriotica, era pur si simplu dorinta de a-mi pastra nota la purtare maxima.
Nu se accepta nici o derogare de la regulile spectacolului de teatru. La nivelul piesei, toate derapajele erau amendate. Dar la nivel uman se inchideau ochii si se musamalizau delicat toate scaparile. Un coleg de-al meu, in joaca, din greseala, a aruncat cu buretele murdar de creta in tabloul "tovarasului", de deasupra clasei. S-a declansat ditamai furtuna, de ochii lumii (adica a acelora informatori). Profesoara comandant de unitate de pionieri a cerut scaderea notei la purtare, a chemat elevii parintilor la scoala. Se vedea ca asta este rolul pe care si-l juca la perfectie. Intr-o pauza l-a luat deoparte pe elev si l-a linistit, spunandu-i ca nu se va intampla nimic rau. A doua zi, "sarcinile" sale de comandant de unitate pe linie de partid erau mult mai "importante" si au "impiedicat-o" sa se mai ocupe de problema tabloului. A stiut profesoara cum sa se scoata. Nu mai trebuie mentionat ca elevul nu a patit absolut nimic.
La televizor vedeam cel mai grotesc teatru posibil. "Tovarase Nicolae Ceausescu, tovarasa Elena Ceausescu!" spuse de copii cu cel mai puternic spirit patriotic in voce, ca o rugaciune rostita din suflet. Era teatru. Acei copii stiau ca asa trebuie sa spuna, si asa spuneau. Nu simteau absolut nimic din cuvintele pe care le rosteau.
Pe stadioane tineretul, adica cei de clasa a VIII-a si cei de liceu organizau spectacole grandioase. Stateau zile intregi, vara, la repetitii, in soare. Cum au rezistat? Mi-e greu sa-mi explic. Eu am facut parte doar din spectatori, probabil ca, din fericire, nu aveam destule calitati comuniste sau pionieresti ca sa fac parte din elita vazuta de presedinte. A fost mai bine asa. Elita isi dadea sufletul de caldura stand in picioare pe stadion si executand miscarile stabilite. Eu stateam cuminte pe o banca din tribuna.
Am fost actori. Am reusit sa scapam de teatrul care ne intrase in sange? Am mai putea trai intr-o astfel de piesa? Cat am pastrat in noi din mentalitatea "sa ne facem ca muncim"? Intrebari care au, pentru fiecare din noi un alt raspuns.
Articole similare:
- La multi ani! Dar nu de Anul Nou… Putin inainte de 1989, prin anii ‘80, transformarea politicii comuniste intr-un fel de religie de stat ajunsese la apogeu. O...
- Cinematografe 1938 versus 1958 Cinematograful era privit la inceputul secolului trecut ca un fratior mic, slab, inapoiat si sarac al teatrului. Majoritatea celor care...
- Film de arhiva cu Ceausescu Imagini care isi au locul in orice arhiva care se respecta. Filmari pe care le vedeam inainte de ‘89 la...
Loading ...
Entries (RSS)
Dar de munca patriotica nu ai scris nimic? Am fost de mai multe ori obligati de scoala. Cel mai misto a fost la prune. Dormeam in baracile mucitorilor sezonieri. Doua saptamani eram ca indienii in rezervatie, fetele intr-o baraca, baietii in alta baraca.
Clasa a 9-a. Cuplaraie cat cuprinde, spre disperarea profesorilor, pe unde se putea. Trebuie sa remarc ca fetele din timpul meu se cuplau cu baietii de varsta lor. Chiar ne si indragosteam, sufeream sau faceam prostioare prin capite. Azi vezi numai bosorogi cu mertane si scolarite inalte si silfide, la dreapta lu’ tati lor.
Seara se canta la chitari din cenaclul Flacara, bautura uzuala era lichiorul de mandarine si cel de cafea, la sticlute de 300 ml.
Norma nu se putea face. Aveam norma cam 30 de ladite. Eu nu puteam face mai mult de 18 ~ 20 si mereu traiam cu frica ca o sa am nota scazuta la purtare.
Inchipuieste-ti azi o astfel de scena: fatucele cu mobilu’ 3G la bracinar ruland manele mp3, tanga in cur, fite, baietii de baieti, la cules de porumb si carat de ladite prin plantatia plina de ciulini si balega de vaca.
Azi se iau copii de la scoala cu SUV-ul . Acolo mergeam cu remorca trasa de tractor (sporturi extreme pe drumurile acelea). Acum ma amuz teribil, atunci te duceai la practica agricola ca la taiere.
@Catalin: Sa stii ca fitosii astia de care vorbesti tu ar merita dusi cu tractorul pe tarla si lasati acolo la cules :). Poate si dus la ranit baliga. Ohooo, ce priveliste incantatoare.
Eu la 23 august n-am fost niciodata, dar in schimb n-am scapat de stat pe traseu la Ceashka, o data la Romexpo, cand, spre norocul meu, nu am fost aproape de intrare (asta insemna pentru cine nu stie ca puteam purta pantaloni pe sub fusta de pionier ca era frig, amaratele care stateau la intrarea in cladirea centrala nu aveau voie, trebuiau sa poarte pufoaica primita care imita camasa de pionier si cel mult ciorapi albi grosi, ca deh, sa nu-i strice peisajul tovarasului. Si era un frig…. Plus ca dura cateva ore din momentul in care te bagau pe traseu pana binevoia sa vina ala). Atunci comandanta noastra de unitate care era din clasa noastra trebuia sa-i dea flori idiotului si sa-i spuna ceva de genul: “Primiti ofranda inimii curate.” Pentru onoarea asta a trebuit sa dardaie mai abitir ca noi ceilalti.
A doua oara a fost fix pe 13 decembrie 1989, cand a venit tovul in vizita de lucru la fabricile din Dr. Taberei (Tricodava si ce mai era pe acolo). Era un frig crunt atunci si batea un vant… ca inca mai aveam ierni sanatoase si noi faceam exercitii de inviorare pe loc asteptand sa vina ala… Dupa cateva zile stiti cu totii ce s-a intamplat.
Munca patriotica am facut in parc la curatenie. In schimb in I-IV am avut si o zdranganea din aia care se purta in piept, pentru ca am fost singura toanta care se ducea la toate activitatile pionieresti organizate duminica. Mama tragea de mine sa nu ma duc, sa mai stau si eu acasa, ca nu mi se intampla nimic, eu insa, eleva constiincioasa, ma duceam.
[...] Cinemarts This entry was posted on Tuesday, September 30th, 2008 at 12:18 am and is filed under Diverse, Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site. [...]
Cand am fost la stadionul national, ne-au dus cu clasa, toata actiunea a fost facuta intr-o mare graba. Cred ca ne-au zis abia in ziua aceea ca va trebui sa mergem cu totii la stadion. Se pare ca si profesorii fusesera luati pe nepregatite. Transportul a fost facut cu niste autobuze din acelea vechi, pline de praf, care aveau afisat sus deasupra parbrizului “Cursa Speciala”. Tot drumul de la Maior Coravu (sau cum s-o mai numi statia aceea de autobuz de pe Mihai Bravu) pana la stadion s-a facut in vreo 2 ore. Ajunsesem acolo la 11 si la 1 abia am reusit sa intram pe stadion. Toata strada era plina de elevi care trebuiau sa intre pe stadion, o inghesuiala teribila. Te batea soarele in cap si nu puteai nici sa stai jos, se inainta cu doi pasi pe minut.
Cel mai bine imi aduc aminte cat de sete a putut sa imi fie pe drumul acela pana la intrarea pe stadion. Nu cred ca m-am mai gandit vreodata in viata mai mult la apa decat atunci. Nu s-a dat apa, nu sau impartit sucuri, nimic. Nici profesoarele nu ne-au spus sa ne luam de acasa sau de la scoala, eram complet nepregatiti. Abia la ora 1, dupa ce intrasem pe stadion o profesoara ne-a adus la fiecare cate o sticla de Brifcor. Am baut-o in 10 secunde.
Spectacolul nu cred ca a durat mai mult de o ora. Nu stiu exact fiindca atunci cand inca asteptam la intrarea pe stadion deja incepuse. Nu se vedea nimic la tribuna oficiala, eram oarecum sub ea si nu se vedea nimic de jos. Un coleg de la o alta clasa zicea ca l-a vazut pe Ceausescu cum dadea din mana.
La plecare nu au mai f0st autobuze. A trebuit sa ne intoarcem la scoala cu transportul in comun. Cred ca asta a fost cireasa de pe tort, cand am ajuns inapoi la scoala eram complet distrusi de oboseala. Am plecat acasa fara sa mai astept sa ne dea profesoarele liber, fie ce-o fi.
Seara a fost la televizor un reportaj in Telejurnal cu cateva imagini de pe stadion. M-am uitat si eu si eram curios daca o sa ma vad pe-acolo prin multimea de copii dar… nu m-au aratat
In schimb l-am vazut pe Ceausescu primind buchete de flori.
Urmatoarele dati cand au mai fost activitati din-astea patriotice am avut grija sa ma imbolnavesc de fiecare data.