Ultimul discurs al lui Ceausescu
Am gasit prin inregistrarile pe care le-am facut de la TV de-a lungul timpului niste fragmente din transmisia facuta de TVR in ziua de 21 decembrie 1989 din Piata Republicii (cum se numea atunci), din fata CC-ului. Am luat toate fragmentele astea si am reusit sa le compilez si sa obtin o mare parte din inregistrarea transmisiunii de atunci. Incepand cu declaratiile de adeziune citite de diversi “reprezentanti ai muncitorilor din fabrici si uzine” si terminand cu comentariile lui Ceausescu despre evenimentele de la Timisoara.
Articole similare:
- Ceausescu la TVR in seara zilei de 20 decembrie 1989 Ca sa fie arhiva completa pun aici si inregistrarea aparitiei la televiziune a lui Ceausescu din seara zilei de 20...
- De la Ceausescu la videocasetofoane Pagina 1 de la fiecare almanah sau manual era intotdeauna rezervata pozei lui Ceausescu. Cu un zambet sagalnic ne privea...
- Film de arhiva cu Ceausescu Imagini care isi au locul in orice arhiva care se respecta. Filmari pe care le vedeam inainte de ‘89 la...
- Incercarea lui Ilie Verdet de a prelua puterea dupa fuga lui Ceausescu din CC pe 22 decembrie 1989 Aceste imagini il arata pe Ilie Verdet incercand sa preia puterea la scurt timp dupa fuga sotilor Ceausescu din CC....
- Ceausescu vede dezastrele din tara (2) Partea 1 a acestui articol poate fi citita aici: Cutremurul din 1977 - Ceausescu vede cartierele distruse Am mai gasit...
- Ceausescu in vizita la Scornicesti Prima parte a filmului arata doua vizite ale lui Ceausescu la Scornicesti. Intai o cuvantare mai veche, salutand consatenii (a...
- Cum l-a desfiintat Ceausescu pe Parvulescu Scriam intr-un mesaj anterior povestea lui Parvulescu, cel care la congresul al XII-lea al PCR l-a acuzat pe Ceausescu de...
October 26th, 2008 in
Evenimentele din 1989, Video
Am nişte întrebări despre emisiunea asta:
- Asta este exact ceea ce s-a dat pe TVR în 21 decembrie 1989?
- A fost sau nu trucată emisiunea? Adică: După ce apare tulburarea aia în mulţime şi Ceauşescu zice “aşezaţi-vă liniştiţi”, într-adevăr a izbutit să preia iar controlul asupra mulţimii cum se vede în filmele astea, sau s-a trucat emisiunea, ca să nu se vadă situaţia reală?
În altă ordine de idei, am un blog despre revoluţia din 1989 unde am pus mai multe părţi din emisiunea TVR din decembrie 1989 http://mariusmioc.wordpress.com/tvr-in-decembrie-1989/ şi m-ar interesa să pot discuta cu cineva competent despre aceste probleme. Sînt discrepanţe între ce am procurat eu ca înregistrări de la TVR şi ce a publicat Mihai Tatulici în cartea “Revoluţia română în direct” şi aş vrea să le lămuresc, de asemenea aş vrea să aflu unde mai există înregistrări pe acest subiect.
Ceea ce se vede in aceasta inregistrare este ceea ce a receptionat TVR de la carul de reportaj aflat la CC. Da, Ceausescu a preluat controlul multimii, cum spui tu, dar daca observi, dupa agitatie nu au mai fost aratate decat imagini dintr-un singur unghi (ma refer la imaginile cu multimea), filmate de o camera care urmarea un grup destul de mic de oameni. Din ceea ce am aflat, mai mult de jumatate din cei care se aflau la miting plecasera. Imaginile nu au fost trucate.
Pe televizoarele din casele oamenilor nu s-a vazut tot ce apare in acesta inregistrare. De la minutul 3:30 pana la minutul 5:10 (al doilea film) TVR a inlocuit imaginea cu un carton rosu pe care scria in partea de jos TRANSMISIUNE DIRECTA. Sunetul a fost taiat si el dar mai tarziu, a continuat sa se auda cam jumatate de minut pe sub carton ce se intampla in piata.
In ceea ce priveste cartea lui Mihai Tatulici, sunt multe discrepante pe care le-am observat si eu. Dar… asta este. Din pacate inregistrari nu exista decat ce a fost difuzat de alte posturi, in emisiunile pe acest subiect. Evident, emisia a fost inregistrata de TVR dar cred ca nu o sa fie niciodata permis accesul publicului la ea.
Aceste imagini constituie subiect de dispută pe forumul consacrat revoluţiei din 1989: http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=1062
Unul din participanţii la acea discuţie afirmă că “este o bandă prelucrată, prin care se încearcă mistificarea adevărului istoric”, iar apoi a precizat “nu este vorba de trucarea imaginilor ci doar de montarea acestora, chiar şi în altă ordine decît cea firească”.
Vă invit să participaţi la respectivul forum, pentru a ne ajuta la lămurirea respectivelor probleme. Ar fi folositor dacă v-aţi dezvălui numele dv. real şi funcţia exactă pe care o aveaţi în decembrie 1989, dacă înregistrările sînt făcute de dv. personal sau le-aţi primit / procurat de la altcineva (de la cine?), şi în general cît mai multe amănunte despre înregistrările pe care le aveţi despre revoluţia din 1989.
Cu prilejul Anului Nou 2009 - anul “Brucan” - vă doresc multă fericire!
Va voi raspunde punctual la toate intrebarile, inclusiv la problemele care s-au ridicat in discutia pe acel topic:
1. Nu am lucrat in acea perioada la TVR si nu am fost in piata in acest moment. Am discutat insa la cateva zile dupa Revolutie cu persoane pe care le cunosteam, care lucrau in TVR si in acea zi se ocupau in piata de transmisia mitingului. In plus, cunosc foarte bine cum se face o transmisiune in direct (din punct de vedere tehnic) si care sunt problemele cu care se ocupa regizorul din car si operatorii la un astfel de eveniment.
2. In discutia respectiva se afirma ca materialul a fost remontat, deoarece nu se aud strigatele unui participant la manifestatie, dupa ce Ceausescu a multumit organizatorilor si a condamnat evenimentele de la Timisoara.
Pentru a intelege mai bine de ce pe sunet nu se aude acea persoana o sa va explic pe scurt cum se realizeaza din punct de vedere tehnic transmisiunea in direct. Pentru sunet se foloseste semnalul venit de la mixerul din CC la care sunt conectate microfoanele de la tribuna. In plus, se folosesc microfoane plasate in piata, orientate spre multime, dar la distanta de aceasta, pentru a capta ambianta. Microfoanele de ambianta se aseaza departe de multime pentru a nu se auzi vocea catorva persoane apropiate de microfon mai puternic si mai slab vocea celorlalti din piata, pentru a se obtine un sunet de ambianta uniform. Nu stiu exact unde au fost plasate la acea transmisiune microfoanele de ambianta.
Pentru ambianta sunt folosite microfoane condensator, foarte sensibile, directionate catre multime. Pentru Ceausescu au fost folosite microfoane dinamice, unidirectionale. Microfoanele dinamice sunt foarte putin sensibile, tocmai pentru a nu prelua sunetul din boxele statiei de amplificare si a nu face microfonie. In plus sunt unidirectionale, adica nu “aud” decat ceea ce se vorbeste strict in fata lor, din acelasi motiv.
In momentul in care Ceausescu a inceput sa vorbeasca, din mixerul audio de pe car s-a taiat semnalul de la microfoanele de ambianta din 2 motive: sa se auda clar pe transmisie vocea lui Ceausescu preluata de microfoanele acestuia si sa nu se auda vocea lui preluata de microfoanele de ambianta de la difuzoarele statiei de amplificare (s-ar fi auzit cu ecou, peste vocea lui preluata de microfoanele de la tribuna s-ar fi suprapus sunetul de la difuzoare, care automat ar fi avut o calitate mai proasta). Si-asa era o problema din cauza ecoului care inevitabil se auzea pe microfoanele de la tribuna (faptul ca in spatele lui Ceausescu erau geamuri ajuta reflectarea ecoului).
Atentie! Cand zic “s-au taiat microfoanele” nu inseamna ca au fost inchise complet. Se pastreaza cam la 5-10% din volumul normal pentru a capta “liniste” (adica pentru a pastra foarte putin sunet de ambianta, zgomotul de fond, fiindca ajuta la crearea unei perspective audio). Aceste tehnici de inregistrare a sunetului sunt impamantenite de zeci de ani, nu s-au folosit prima oara cu acea ocazie.
Deoarece microfoanele de ambianta fusesera taiate din mixer este normal ca vocea unui om din piata sa nu se fi auzit. Nefiind active microfoanele de ambianta nu se auzea nimic din ce se intampla in piata. Daca va uitati cu atentie vedeti ca primele tipele din piata abia daca se aud (sunetistul auzise ceva in piata si a ridicat usor caile de la ambianta). Dupa cateva clipe, sunetistul din car a ridicat complet caile de la microfoanele de ambianta si s-a auzit mai clar ce se intampla in piata (mai mult ca sigur era un gest reflex, cand auzea ceva din piata ridica caile de la microfoane, crezand ca se scandeaza lozinci). Din acest motiv, din punct de vedere tehnic nu ar fi avut cum sa se auda vocea unei singure persoane din multime. Poate daca ar fi avut portavoce este posibil sa se fi auzit, desi dupa parerea mea destul de putin inteligibil chiar daca ar fi fost liniste in piata.
3. In acea zi am urmarit transmisia de acasa. In afara de portiunea in care transmisiunea a fost acoperita din Controlul General cu un carton rosu pe care scria “Transmisiune directa”, pot confirma faptul ca inregistrarea nu a fost montata, este exact ceea ce am vazut eu la televizor. Pot confirma ca inainte de vuietul multimii nu s-a auzit nici o voce din multime.
4. Inregistrarea pe care o vedeti aici este o compilatie a mai multor inregistrari. De-a lungul timpului am avut ocazia sa inregistrez de la OTV, de la TVR (dupa 1990, evident) si de la Canal 31 aceasta transmisiune. Spun ca este o compilatie fiindca am incercat pe cat posibil sa combin inregistrarile pentru a elimina grafica existenta pe imagine si a obtine cea mai buna calitate posibila a imaginii. Nu am intervenit in timeline-ul inregistrarii, nu am taiat, nu am amestecat cadrele, nu am cenzurat nimic. Tot ce am facut a fost sa incerc sa restaurez pe cat posibil o imagine cat mai clara si mai lipsita de grafica.
5. Imi cer scuze pentru neputinta de a participa la discutii pe forum. Numele meu complet nu va fi facut public sub nici o forma. La momentul Revolutiei nu eram angajat, invatam. In cazul in care doriti sa aflati alte informatii despre mine, sunt de acord sa va raspund la orice intrebare imi veti adresa pe email, la adresa webhelp@gfxmail.net
6. Nu sunt o autoritate in domeniul analizei evenimentelor din decembrie 1989. Pot doar sa analizez lucrurile prin prisma a ceea ce am vazut si am aflat in acele zile. Pot explica anumite lucruri din punct de vedere tehnic, deoarece cunosc foarte bine tehnica existenta intr-o televiziune si modul in care se realizeaza din punct de vedere tehnic productiile TV.
7. Exista doua surse de unde puteti obtine inregistrarea “la prima mana” a mitingului lui Ceausescu: prima este TVR-ul, care a inregistrat transmisiunea in sediu, pe banda de magnetoscop. Cu toate acestea daca le cereti acest material va vor da o copie care deja a fost facuta si a ajuns prin mai toate televiziunile precum si in arhivele Reuters si a altor agentii de stiri. Presupun ca nu se vor lasa convinsi usor sa faca inca o data copia exacta a benzii de magnetoscop: procedura de transpunere de pe banda de magnetoscop este greoaie si nici nu cred ca mai exista banda originala (la cat s-a tras de pe ea cred ca e facuta bucati iar in general benzile magnetice de magnetoscop sunt garantate sa reziste cel mult 10 ani, dupa care materialul magnetic de pe ele incepe sa se descompuna).
A doua sursa ar fi sa gasiti pe cineva care a inregistrat de la TVR pe video acasa transmisiunea, dar in acest caz obtineti doar ce s-a vazut in oras, transmisiunea intrerupta de acel carton. Nu stiu pe nimeni care sa fi facut aceasta inregistrare (altfel va garantez ca era aici pe site) dar nu se poate sa nu fi fost cineva in tot Bucurestiul care sa nu fi inregistrat. Din pacate eu nu posedam la acea vreme video…
Si acum… sa va mai spun de un mister pe care eu personal nu am reusit sa il dezleg decat partial (este mister doar in conditiile in care inregistrarile pe care le-am vazut nu au fost alterate):
Am reusit sa pun mana pe niste inregistrari video facute de cineva acasa pe data de 22. Deci, pe data de 22 decembrie, Ceausescu fuge din CC si incepe sa se emita din TVR. Emisia se facea din studioul 4 in alternanta cu studioul 5. Studioul 4 era acela mare, cu mai multe mese pentru prezentatori, de unde se facea Telejurnalul. Studioul 5 era mai mititel, cu o masuta la care de obicei statea o crainica si citea programul serii. Ok, e 22 decembrie, se transmite din studioul 4 si 5 alternativ, se face dupa-amiaza si in studioul 4 Teodor Brates spune ca o sa se opreasca emisia televiziunii ca s-au incalzit aparatele. La scurt timp, Teodor Brates apare in stuioul 5 de aceasta data, explicand ca televiziunea ia o pauza, ca s-au incalzit aparatele si nu se mai poate continua emisia.
Care e problema?
Aparitia lui Teodor Brates in studioul 5 nu a fost transmisie in direct. A fost filmat pe pelicula si pelicula difuzata dupa ce el a facut anuntul din studioul 4.
Ce inseamna asta?
Ca mesajul lui din studioul 5 a fost filmat pe pelicula cu cel putin o ora inainte de difuzare. Pelicula necesita prelucrare, developare si uscare, sincronizarea sunetului, iar acest procedeu dureaza ceva timp. Deci Teodor Brates stia cu cel putin o ora si jumatate inainte ca “aparatele se vor incalzi” si va trebui intrerupta emisia. Am pus jumatate de ora in plus cat dureaza sa chemi operatorul, sa monteze camera, sunetistul sa isi aseze microfonul si sa faca probe…
Mi s-a parut foarte ciudata chestia asta. Oricum, treaba cu “aparatele care se incing” e un motiv pueril, in primul rand tocmai isi achizitionasera aparatura color, aveau camere de filmat Betacam pentru teren care la nevoie puteau fi folosite pe post de camere de studio. Si apoi cum de nu s-a mai incins dupa aceea aparatura deloc in zilele care au urmat si s-a transmis non-stop?
Care a fost de fapt motivul acelei intreruperi?
Va multumesc pentru urarile de anul nou, va doresc si dumneavoastra un 2009 cu sanatate, fericire si succes in proiectele pe care le desfasurati.
Nu cumva înregistrarea aia cu Brateş care se mută de la un studiou la altul este cea de la http://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/13/tvr-22-decembrie-1989-brates-emisiunea-trebuie-sa-se-intrerupa-pentru-ca-aparatele-s-au-incins-detasamentele-de-teroristi-nu-vor-scapa-de-minia-poporului-tugui-spre-televiziune-inainteaza-2000-d/ ?
Ba da, acela este momentul de care vorbeam. Partea a doua care il arata pe Brates in studioul 5 este filmata pe pelicula.
Am pus si eu materialul pe care il aveam cu Revolutia aici: http://www.cinemarts.net/2009/01/03/revolutia-romana-in-direct-la-televiziune/