Cinemarts

Scuze, chiar daca ati vrea sa cumparati un tractor, nu puteti. Sunteti in comunism si nu aveti nici bani si nici dreptul de a detine un tractor. Puteti avea tractor, dar ce sa faceti cu el daca pamantul v-a fost luat la colectivizare? A, nu v-a fost luat tot? Bine, atunci o sa va stabilim niste impozite de 3 ori mai mari decat castigul pe care il obtineti din lucrul pamantului, ca sa va saturati sa mai fiti proprietari. Apoi o sa cereti sa intrati in colectiv. Si nu veti mai avea nevoie de tractor. Dar noi totusi ii facem reclama. Ca da bine la imaginea infloritoare a societatii socialiste.

Almanahul Civilizatia pornise o campanie anuala de prezentare a Romaniei in imagini. Realizarile societatii comuniste erau subliniate poetic in fiecare fotografie, daca nu de imagine, atunci de textul care o insotea. Daca va mai aduceti aminte diapozitivele pe care le urmaream la scoala in timpul orelor de dirigentie… da, despre genul acela de propaganda este vorba.

Realitatea insa contrazicea pe ici pe colo fotografiile idilice pe care le vedeam.

Pe 7 iunie 1967 se aniversau 20 de ani de la infiintarea clubului Steaua. Intr-un material aparut cu aceasta ocazie se mentiona ca prima sectie a clubului a fost cea de fotbal, iar infiintarea sa a oferit tinerilor sportivi incorporati pentru a-si indeplini stagiul militar oportunitatea de a-si continua antrenamentele.

Fotografia care ii arata pe sportivi in vizita la Muzeul de istorie al PCR era insotita de urmatorul text: "Sportivi si antrenori de la clubul Steaua in vizita la Muzeul de istorie a Partidului Comunist, a miscarii revolutionare si democratice din Romania. Asemenea vizite constituie un minunat prilej de largire a orizontului cunostintelor, de educare patriotica" (sic).

Un material publicitar foarte bine realizat, in conditii grafice deosebite, pe o hartie de calitate fata de alte publicatii ale acelei perioade.

Cateva reclame aparute in almanahuri din 1986 si 1987.

Ultima dintre acestea prezenta seria de aparate de radio produse in Romania. Din toate acestea am avut in anii 80 un aparat Solo 100 (un pret putin cam piperat dupa parerea mea) dar care a rezistat cu stoicism la impactul repetat cu solul Probabil si fiindca eram copil si nu intelegeam foarte bine ideea de "a avea grija de propriile lucruri" l-am scapat pe jos de nenumarate ori. Singura problema la el era alimentarea: nu putea fi conectat la priza, iar bateriile se consumau destul de repede.

Pana la urma am reusit sa mesteresc eu un transformator pe care l-am folosit dupa aceea cu succes.

Noutatile in materie de televizoare din 1987 subliniau moda de atunci: cum se poate face sa economisim la maxim, dar totusi sa functioneze bine. Intrate in productie in 1986 au fost o mana cereasca fiindca dintr-o data au umplut rafturile magazinelor de electronice. Pana atunci trecusera cativa ani in care foarte greu se mai gaseau televizoare.

Ai mei aveau un televizor Temp (rusesc) de prin anii 60. Era o adevarata sursa de probleme si ii punea in dificultate destul de des pe fratele si pe tatal meu care incercau sa il mentina in functiune remediind fiecare problema care aparea. Numai ca problemele erau atat de multe incat nu le mai putea face nimeni fata. Componentele imbatranisera si isi pierdusera in timp caracteristicile, incepand sa cedeze una dupa cealalta. Ii auzisem pe parinti discutand ca ar fi bine totusi sa luam un televizor nou, dar de unde?

Era 1986, eu ma intorceam acasa de la film, era pe la ora 4 dupa-amiaza si am trecut prin fata pe la magazinul Electronica de pe Magheru (acum nu mai exista, a fost desfiintat). Am intrat inauntru sa vad ce noutati mai sunt la vanzare, eram si eu pasionat de electrice si electronice, la fel ca fratele meu. Cum intrai in partea dreapta era o sala imensa (sau asa mi se parea mie) unde se vindeau masini de spalat, veioze, aparate de radio si… am vazut cum niste angajati carau cutii de carton pe care scria "Televizor cu circuite integrate"!

Acesta a fost momentul cand au aparut pentru prima data pe piata televizoarele noi de la Electronica. M-am interesat imediat de preturi (daca nu ma insel Diamant, cel mai mare dintre ele costa vreo 4.500 de lei) si am sunat acasa. Ai mei s-au mobilizat, au scos bani de la CEC, se facuse tarziu si eu ii asteptam la magazin si ma temeam ca va inchide dar pana la urma au venit si au cumparat televizorul Diamant.

Ajunsi acasa am vazut ca era clar destinat exportului: o mare parte din inscriptiile de pe el erau in limba engleza: Diamant Tesla Multiservice Solid State (asta era denumirea completa). Am fost socat de cat de bine se vedeau programele fata de imaginea de la televizorul vechi. Pacat ca… prea putine programe de urmarit in acea vreme… Dar si-a scos parleala dupa Revolutie

La doar doi ani de la Revolutie, primele reclame incepeau sa-si faca loc timid in viata romanilor. Pe atunci ma bucuram ca in sfarsit vom avea parte si noi de culorile fascinante ale reclamelor din vest, avand in minte imaginea oraselor americane pline de reclama. Nu stiam ca se va ajunge la tigania de astazi, nu ma asteptam ca Bucurestiul sa capete imaginea unui oras din Mexic, fara nici o legatura cu fotografiile frumoase din capitalele Europei de Vest.

Reclama la CEC, imbunatatita si up-gradata. Cine a facut scoala inainte de 1989 nu cred ca a uitat ca toate caietele aveau pe coperta din spate o reclama la CEC. Aceeasi, ani la rand, cu o singura culoare (albastru), si cu sloganul care mi-a ramas intiparit in minte: "Azi la CEC un leu depui / Maine el va face pui!"

De ce ii mai faceau reclama CEC-ului inainte de 1989? Nu inteleg… CEC-ul fiind singura institutie unde puteai sa-ti pastrezi economiile nu exista concurenta.

Erau cateva banci, dar destinate doar institutiilor si intreprinderilor de stat. Ca persoana particulara puteai avea cont la nici o banca. Singurul cont care se deschidea pentru persoanele fizice erau in cazul contractarii imprumuturilor bancare.

Iata mai jos cum arata coperta din spate a caietului de care vorbeam (unele caiete aveau in loc de aceasta reclama, tabla inmultirii.

Am avut si eu librete CEC (asa se numeau carnetele in care se tinea evidenta tranzactiilor). Dupa revolutie am renuntat la ele, mi-am deschis conturi la banci iar carnetele s-au pierdut.

Pe atunci nu exista internet, comunicatii digitale intre sucursalele si filialele CEC. La deschiderea "contului" ti se facea o fisa personala (era un carton maroniu cu un tabel in care se notau depunerile si restituirile) care ramanea la sucursala respectiva. Daca te duceai sa depui bani sau sa scoti bani, completai un formular apoi il lasai impreuna cu libretul CEC si buletinul de identitate la ghiseu. In cazul restituirilor, casiera se ducea intr-o incapere din spate si lua legatura telefonic cu sucursala unde aveai deschis contul pentru a verifica soldul existent si de-abia dupa aceea iti dadea banii.

Fiecare operatiune era scrisa in libretele CEC cu cerneala verde iar apoi se punea stampila unitatii. Erau doar cateva sucursale care aveau un fel de calculator care inregistra operatiunea pe libret la o imprimanta speciala. Dar nu exista cod de bare, era un sistem extrem de simplu.

Singura problema era ca asteptai foarte mult, mai ales pentru o restituire, daca erau multe persoane si trebuiau facute multe verificari telefonice. Interurban, probabil comunicatiile fiind mai proaste, dura si mai mult.

Pana in 1990 am vazut pe mesele din sucursalele CEC (si la posta) niste suporturi de sticla pentru tocuri, cu 2 locuri de calimara in care se punea cerneala. Cu aceste tocuri clientii puteau completa formularele de depunere si restituire. Da, in 90 inca se mai gaseau la librarii de cumparat tocuri si penite.

5 martie 1953, data mortii lui Stalin este ziua care, pentru romanii care au trait acea perioada, inseamna inceputul indulcirii regimului comunist din tara noastra. Jelita pana pe 13 martie de catre intreaga presa Romaneasca, trecerea in nefiinta a lui Stalin este marcata in Romania de un doliu de 4 zile care a culminat pe 9 martie 1953, data la care trupul lui Stalin a fost depus la mausoleul de langa Kremlin.

La Bucuresti a fost organizat un miting de doliu pe Bulevardul Aviatorilor (pe atunci Piata I.V. Stalin) langa statuia lui Stalin ce se afla ridicata la intrarea in Parcul Herastrau (pe atunci purtand denumirea de Parcul de cultura si odihna I.V. Stalin). In acea perioada Bucurestiul nu era impartit in sectoare ci raioane, iar corespondentul sectorului 1 era Raionul I.V. Stalin.

Mii de oameni au fost adusi de activistii comunisti la miting. Bucuria ascunsa pe care au simtit-o romanii ascultand cu cateva seri in urma buletinele de stiri transmise de posturile radio,potrivit carora starea sanatatii lui Stalin se inrautatise, era acum ascunsa sub masca tristetii. Mimand durerea, participantii la miting au ascultat lungile cuvantari si cele 24 de salve de tun. Zvonurile spun ca, pana la sfarsitul manifestatiei, printre participanti deja circulau bancuri despre moartea lui Stalin.

Acesta a fost momentul in care politica romaneasca a inceput sa relaxeze regimul comunist. Opresiunea asupra populatiei a inceput sa slabeasca, cultura luase din nou avant: productii cinematografice care incercau sa copieze musicalurile italiene, o imbunatatire relativa a calitatii vietii, sunt doar cateva dintre schimbarile care se faceau simtite.

Turismul s-a dezvoltat si mai mult: au fost construite hoteluri noi pe litoral si s-a urmarit marirea potentialului turistic al fiecarui oras. Sejururi prin sindicat la case de odihna, timp liber, odihna, relaxare, distractie, sunt termeni care incepusera sa fie folositi in media, intai timid, apoi din ce in ce mai mult. Obsesia muncitorului, care salveaza tara de la distrugerea cauzata de capitalistii care nu erau interesati decat de distractii, huzur si asta pe banii claselor asuprite, incepuse sa dispara. Oamenii nu mai erau doar muncitorii care trebuiau sa stea la strung 16 ore si daca se poate si mai mult pentru a depasi planul si a construi bazele solide ale socialismului. Santierul Canalului Dunare-Marea Neagra a fost inchis si proiectul abandonat pana la reluarea acestuia de catre Ceausescu.

Iata si cateva reclame din 1959 care indemnau romanii sa mearga la restaurante:

Denumirea de atunci a Brasovului, Orasul Stalin, nu a fost insa schimbat decat abia la 8 ani de la moartea lui Stalin. Tot atunci, statuia acestuia din Bucuresti a disparut intr-o noapte, fiind demontata de autoritatile statului pe furis, fara sa se vorbeasca nicaieri, nici in ziare nici la radio despre aceasta actiune.

Iata si reclame care incepusera sa se adreseze direct consumatorilor, copiind stangaci reclamele din perioada interbelica:

Sincer sa fiu nu am putut sa imi abtin un hohot de ras cand am citit reclama la Aprozar!

Dar, sa nu uitam ca suntem oameni ai muncii, comunisti de nadejde cu o puternica responsabilitate cetateneasca: