Archive for the “Reclame vechi” Category


Astma si anghina pectoris, complicatii ale arteriosclerozei se vindecau dupa cum pretindea o reclama din 1922 cu medicamentul Sklerolsyrup, al Prof. Dr. Vlad Mladejovsky din Praga.

In acea perioada medicina era inca la inceput. Neavand la dispozitie tehnologia pentru a putea face investigatiile de astazi, bolile erau depistate abia in momentul in care simptomele erau atat de puternice incat il indreptau pe pacient la medic. Tratamentele incercau sa inlature aceste simptome, necunoscandu-se exact cauza multor afectiuni. Pe atunci, moartea din cauza unei boli era privita firesc, ca pe un deznodamant inevitabil.

Farmaciile si drogheriile erau afaceri infloritoare. Se castigau multi bani si farmacistii aveau un statut asemanator medicilor. Preturile medicamentelor erau foarte mari, chiar pentru produse obisnuite, cum ar fi pliculetele de ceai. Farmacistul cumpara spre exemplu un sac de ceai de menta de la tarani cu 300 de lei apoi il impartea in pliculete de hartie de dimensiunea celor de astazi, care erau vandute la pretul de 25 de bani. Profitul era fantastic.

sanatate1 sanatate6

Industria Sanitara Romana facea reclama la o gama foarte larga de produse, dintre care merita amintite instalatiile pentru dezinfectarea, filtrarea si purificarea apei. Dupa venirea la putere a comunistilor singurele purificatoare de apa se mai aflau in dotarea statiilor de tratare a apei. In rest cei care locuiau la tara nu aveau ce instalatie sa isi procure pentru a dezinfecta apa de la fantana sau din alte surse.

sanatate4 sanatate5 sanatate3

Iata ca am gasit si o reclama la un laborator particular de analize medicale. Nu vreau sa ma gandesc la metodele pe care le foloseau pentru analiza sucului gastric. Oricum, era o perioada in care ce spunea medicul era sfant, indiferent daca gresea sau nu. Erau cazuri de pacienti pe care chiar s-au facut experimente medicale (cel putin in Statele Unite) fiind supusi la interventii chirurgicale experimentale. In 1922 tuberculoza facea ravagii, necunoscandu-se nici un tratament pentru aceasta boala. Mai putin de 10% din pacienti supravietuiau bolii si abia in 1943 a fost descoperit antibioticul care poate trata TBC-ul.

Tot in acea perioada intrau in Romania si primele instalatii de radiologie, aparate de ultima ora care revolutionau medicina. Foarte putini cunosteau sau luau in seama efectele nocive ale razelor X. Istoria orala aminteste ca in acei ani, bolnavii instariti cheltuiau sume mari de bani pentru a se duce la radiolog si a se aseza la aparatul Rontgen, convinsi fiind ca razele X ii vor vindeca. Medicii de atunci acceptau astfel de practici: evident, taxau fiecare "sedinta" in parte. Din pacate rezultatele acestor "tratamente" erau dezastruoase.

Institutul de frumusete "KOSMESIS" oferea tratamente cosmetice, pentru doamne si pentru… domni! Reclama aceasta mentioneaza ca specialistii care lucreaza acolo au fost instruiti la Academia Cosmetica din Viena. Oare chiar exista asa ceva sau era o formula de marketing? In orice caz, ultima fraza a reclamei m-a facut sa zambesc :)

Comments No Comments »

Am gasit prin biblioteca mamei un atlas geografic din 1922: "Atlas Geografic pentru uzul scoalelor normale, seminariilor, scoalelor comerciale, etc". Undeva in josul primei pagini scrie ca a fost editat de Socec.

MWSnap140

L-am rasfoit si am ramas surprins de faptul ca, la aproape 100 de ani de la tiparire, hartia nu s-a ingalbenit deloc, este alba, nesifonata iar culorile din tipar s-au pastrat foarte bine. Atlasul acesta arata mai bine decat unele carti tiparite in anii 70-80 la care hartia s-a ingalbenit si si-a pierdut din rezistenta: daca indoi de cateva ori coltul unei pagini se va rupe imediat.

Dar aceasta reclama pe care am gasit-o mi-a lamurit foarte multe neclaritati. Cititi si dvs cat de multe sortimente de hartie se produceau, si, mai mult ca sigur, si calitatea era mai buna nefiind supusa rigorilor economiei de materie prima care a caraterizat ultimii ani dinaintea lui 1989.

Comments No Comments »

Iata ce fise erau folosite pentru telefoanele publice, pe vremea Societatii Anonime Romane de Telefoane:

sart

Comments No Comments »

a1 a2  a7

Desi cinematografia era la inceput, fotografia abia facuse primii pasi de la placile fotografice la pelicula si hartie, oferta de articole foto-cinematografice era surprinzator de larga. "Aparate cinematografice" pentru amatori, instalatii complete pentru cinematografe, pelicula fotografica de mai multe tipuri, de la mai multe firme contrasteaza puternic cu ce se gasea in magazinele din Bucuresti din anii ‘80. Pe atunci, la Unirea gaseai doar rollfilme AzoMures alb negru si color, ORWO mai rar si, la un pret de 4 ori mai mare, daca aveai noroc, foarte rar gaseai de cumparat rollfilme AGFA.

In alta ordine de idei, citind ultima reclama de mai sus nu sunt lamurit: ce insemna "cinematograf Oxigen"?

a3a5 a4 a8

a9 a10

Am gasit si lista caselor de filme din 1922 (precum si adresele unde se aflau pe atunci, probabil cladiri demult disparute). Destul de multe case de film aratau prin numele lor legaturi si probabil colaborare cu americanii: Metro-Goldwin, New York Film, American Film Company, Compania Romano-Americana… Oare s-a mai pastrat macar un film facut de una din aceste case? Sau toate s-au pierdut sau au fost distruse?

Comments No Comments »

Am fost surprins cand am vazut reclama aceasta in care Printul G. V. Bibescu isi etala afacerile in public. Probabil coruptia nu era la fel de extinsa pe cat este in prezent, caci nu am vazut nicaieri ca vreun presedinte sau parlamentar sa isi foloseasca numele pentru a-si promova afacerea. Dar chiar, cum ar fi fost sa vedem o reclama de genul: “Intreprinderea lui Adrian Nastase: Fabrica de oua”?

recvechi6 recvechi4 recvechi3

Erau creioane Eversharp si stilouri produse de Wahl, masini de copiat documente, masini de ascutit creioane… si astea in 1922. Cate dintre acestea se mai gaseau dupa nationalizare? Din ce tin eu minte, creioanele dinainte de 1989 incepusera sa devina din ce in ce mai subtiri, pe masura ce ideea de economie patrundea mai adanc in industrie si in viata populatiei; cand scriai cu ele se intampla foarte des sa zgarie, atat de proasta era mina de carbon dinauntru. Iar ascutitorile? Nici la prima utilizare nu ascuteau cum trebuie, rupeau varfurile creionului iar dupa cateva utilizari nu mai erau bune de nimic. Nu vorbesc de cele chinezesti, rotunde, cu desene care se modificau in functie de cum le tineai in mana, ci de cele romanesti.

recvechi5

In 1922 se importau multe produse dupa cum se poate vedea in reclama de mai sus. Sunt nostalgic? Nu stiu daca asta este cel mai potrivit cuvant, dar nu ma pot abtine sa nu ma gandesc care era calitatea acestor produse fata de chinezariile si taiwanismele pe care le gasim acum in comert. Probabil si pretul era pe masura…

Comments 3 Comments »

Am gasit reclame din 1922 la publicatii in limba rusa si germana, avand ca target vorbitorii de limba straina din Romania. O alta reclama, din acea perioada, pentru serviciile unei "case de expeditiuni internationale" avea sediul la etajul 2 din Strada Blanari nr. 14. Oare mai exista acea cladire?

ziar1 ziar2 ziar3

Un lucru surprinzator, as spune eu: reclama la ziarul "Adeverul" nu da si numarul de telefon al redactiei. Nu apucasera sa-si puna inca telefon? Ar fi ciudat pentru redactia unui ziar atat de important.

Comments No Comments »